Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Ce este zoroastrismul?

Ce este zoroastrismul?

Publicat: 12.10.2016
Cu mult timp înaintea creştinismului, a islamului şi chiar a iudaismului a existat zoroastrismul, fiind una dintre cele mai vechi religii antice monoteiste, iar Iranul a fost iniţial populat de indivizi ce aveau această religie, nu de musulmani.

Marele Muftiu al Arabiei Saudite acuză liderii iranieni că au ajuns să creadă din ce în ce mai mult în această religie, dar ce reprezintă,de fapt, această religie? Aceasta a apărut în urma profeţiilor lui Zoroastru, în jurul anului 588 î.e.n., şi a fost religia oficială a Imperiului Iranian înainte de apariţia islamului, fiind una dintre cele mai dominante religii din lume. Astăzi, mai există doar 200.000 de adepţi, toţi locuind în India sau Iran. Fiind o religie monoteistă, adepţii cred într-un singur zeu, Ahura Mazda (Lordul Înţelept), care se crede că a creat lumea şi perfecţiunea acesteia.

Zoroastrismul promovează viaţa ideală, perfectă, marcată doar de ceea ce este frumos şi aduce fericire, iar forţele rele trebuiesc îndepărtate. După moarte, oamenii sunt judecaţi, iar în urma acestui proces ajung în raiul zoroastru sau în iad. Se poate observa clar că această caracteristică este şi cea a creştinismului şi apare, inevitabil, problema moştenirii unor manifestări în religiile apărute ulterior din zoroastrism.

De asemenea, exista fascinaţia pentru foc, considerat un simbol divin, Mai mult, se punea accentul pe individualism, tocmai de aceea adepţii se rugau acasă în defavoarea bisericii sau templelor. Ceea ce ridică o întrebare menţionată anterior, şi anume: influenţele pe care această religie a avut-o în dezvoltarea celor ulterioare este faptul că anumite sărbători şi ceremonii sunt asemănătoare cu Bar-Mitzvah-urile din cultura evreiască.

Cu toate acestea, numărul adepţilor, cei mai numeroşi fiind în India, continuă să scadă cu 10% pe deceniu. Aşadar, zoroastrismul va deveni în viitor o religie despre care vom afla doar din cărţile de istorie.

Sursa: Curiosity

Citeşte şi:

Istoria religiilor in 90 de secunde: cum s-au raspandit religiile in lume?

Introducere in teologia mistica a bisericii de rasarit, un atelier interactiv cu Andrei Gaitanaru

Religia ar putea să dispară în 9 ţări, susţin fizicienii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski